Bucuriile Craciunului - Scrisoare catre copii
(Autor Danion Vasile)
Micul meu prieten,
(Îndraznesc sa îti spun asa pentru simplul fapt ca citesti ceea ce ti-am scris. Scriu gândindu-ma la tine, la frumusetea vârstei tale. Chiar daca nu te cunosc si nu ma cunosti, m-as bucura sa stiu ca rândurile mele te vor bucura.)
Înainte de a-ti spune orice altceva, s-ar cuveni sa ma prezint. Ca sa nu te plictisesc îti spun doar ca ma numesc Danion Vasile. Sunt de meserie scriitor, daca asta poate fi o meserie. Am fost o vreme si pro--fe---sor de religie la o scoala generala; adica am predat si copiilor de vârsta ta. Mi-a fost tare drag sa le vorbesc copiilor despre Dumnezeu. Poate si de asta îti scriu: acum trei ani eram între copiii care ma iubeau foarte mult, si îi învatam colinde. Si eu îi iubeam: în pauze îmi sareau în brate, ma jucam cu ei, eram prieteni buni.
De ce îti scriu? Unul dintre motive este ca îmi doresc ca anul acesta sa fie cât mai multi colinda-tori. Vreau sa mergi la colindat. Vreau sa te conving de faptul ca lumea întreaga are nevoie de colindul tau, de frumusetea colindului tau si de frumusetea chipului tau de colindator.
Trebuie neaparat sa mergi la colindat, prietene. Trebuie neaparat sa întelegi ca, pentru câteva zile, trebuie sa ai meseria de colindator. Nu în sensul în care o meserie aduce bani, ci în sensul în care meseria e ceva ce te reprezinta. Asa cum doctorul s-a facut doctor pentru a îngriji de trupurile bolnavilor, asa cum preotul s-a facut preot pentru a se îngriji de sufletele oamenilor, tot asa, pentru câteva zile, tu trebuie sa devii colindator.
Sa stii ca asta este una dintre cele mai grele îndeletniciri. Este mai usor sa vinzi pâine decât sa colinzi. De ce? Colindatorii vestesc lumii Nasterea Domnului. Colindatorii pe care îi vedem, dimpreuna cu îngerii pe care nu îi vedem, se bucura ca Hristos S-a nascut, ca Mântuitorul a venit printre oameni.
Cine este Mântuitorul, si ce înseamna acest lucru pentru tine? Greu de spus. Dupa ce am tinut odata o predica la Manastirea Râsca, o manastire frumoasa din Moldova, un calugar batrân mi-a spus: “Ati vorbit frumos, dar eu n-am înteles nimic.” Sper sa nu ramâi si tu cu aceeasi parere dupa ce vei citi scrisoarea aceasta. Mai ales ca nu scriu doar pentru a scrie, doar pentru ca aceasta îmi este “meseria”, ci scriu pentru ca vreau sa îti spun anumite lucruri.
Cine este Mântuitorul? La aceasta întrebare aproape toti copiii raspund: “Domnul nostru Iisus Hristos”. Ce înseamna pentru tine ca Iisus este Mântuitorul lumii? Gândeste-te ca esti suparat, gândeste-te ca ti s-a întâmplat un lucru care te-a întristat. Sa zicem ca ai luat bataie de la parinti. Si, în timp ce stai si plângi, vezi lânga tine o jucarie pe care ti-o doresti de multa vreme. Lacrimile se usuca repede. Asa era întreaga lume acum doua mii de ani: plina de durere si de întristare. Raiul era închis, din cauza pacatului lui Adam, parintele neamului omenesc. Dumnezeu nu a lasat însa omenirea fara ajutor, si de aceea L-a trimis în lume pe Fiul Sau, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
Fara Hristos lumea ar fi un loc al întunericului. Gândeste-te cum ar fi viata ta de copil fara joaca. Copilul care nu se joaca, nu are copilarie. Tot asa, oamenii fara Hristos nu au viata.
“Dar cum, te vei întreba, doar pe pamânt sunt milioane si miliarde de oameni care nu cred în Hristos? Ei nu au viata?”
Îti voi explica, sau mai bine zis voi încerca sa îti explic ce fel de viata au acestia. Când eram în clasa a VIII-a, chiar de ziua de nastere a tatalui meu, am spart tabla de la scoala (vazusem un film cu batai si am încercat sa le arat colegilor o lovitura cu piciorul). L-am sunat pe tata care si-a lasat musafirii si a venit imediat la scoala. Pâna sa vina el, eu încercam sa ma joc cu colegii, sa îmi treaca frica, dar nu am reusit. Îmi era teama de “represalii”. Totusi, tata nu m-a batut pentru isprava mea. Era atât de trist (a trebuit sa plateasca paguba, si o tabla costa destul de mult), încât nici macar nu m-a certat.
Pâna sa vina tata am trait clipe de framântare: credeam ca voi fi batut în fata colegilor mei. Nu îmi ardea nici de joaca, nici de glume.
Într-un fel asa este viata necredinciosilor. Asteptarea încordata a unei pedepse, a celei mai mari pedepse cu putinta: sfârsitul vietii. Pentru un necredincios nu e nici o diferenta între sfârsitul lumii si propria moarte: prin moarte necredinciosul crede ca termina orice legatura cu existenta.
De ce plâng unii copii când parintii îi iau de la gradinita? Pentru ca nu vor ca joaca lor sa se termine. Pentru ca vor sa se mai joace. Si parintii le întrerup joaca. Asa e si cu sfârsitul vietii pamântesti a necredinciosilor: ar da orice ca sa mai poata trai macar câteva zile, dar degeaba. Moartea îi asteapta.
Se apropie Craciunul si eu îti scriu despre moarte. Poate ca ti se pare ca scriu despre lucruri care îi framânta pe oamenii mari. Dar încerc sa îti vorbesc despre frumusetea credintei în Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt si din Fecioara Maria. Craciunul este praznicul Naste-rii Sale. Si ca sa întelegi cât de mare dar este pentru noi faptul ca avem un Dumnezeu care S-a facut om pentru mântuirea noastra ti-am vorbit putin despre cât de îngrozitor este sfârsitul vietii pamântesti a necredinciosilor, si cât de apasatoare este viata celor care se tem de moarte.
Noi suntem crestini, adica stim ca moartea nu este un sfârsit, ci este doar o trecere. Din lumea pamânteasca în lumea cereasca. Noi avem un Dumnezeu care ne asteapta în rai. Hristos, pruncul din Betleem, e Cel care a adus omenirii vestea cea buna a faptului ca omul poate ajunge iarasi în rai. Dupa ce Adam a fost izgonit din rai, raiul a fost închis: raiul a fost facut pentru om, si fara oameni nu îsi avea nici un rost. Era ca o casa pustie. Hristos a venit sa îi anunte pe oameni ca Dumnezeu S-a milostivit de ei, si ca îi asteapta în Împaratia Sa. Hristos a venit sa ne arate calea spre rai.
Noi ne bucuram la Nasterea Domnului ca cei care, ratacindu-se prin desert, dau de cea mai sigura Calauza spre capatul drumului. Sute si mii de ani oa-me-nii s-au chinuit sa ajunga la Dumnezeu, au încercat în fel si chip sa Îl cunoasca pe Dumnezeu. Pruncul din Betleem e Dumnezeul venit în întâmpinarea noastra, e Dumnezeul venit în cautarea noastra.
Hristos putea veni în lume ca un înger. Dar a vrut sa vina ca un om, sa traiasca viata noastra, sa simta greutatile vietii, sa simta neputinta firii omenesti.
Hristos a venit în lume pentru ca oamenii sa cunoasca bucuria adevarata, care începe pe pamânt si se termina în ceruri. De asta se bucura Biserica, de asta se bucura crestinii...
La aceste rânduri tu mi-ai putea repeta întrebarea care mi s-a mai pus când eram profesor de religie: “De ce totusi lumea cauta alte motive de bucurie de Craciun?” As putea adauga si eu alte întrebari la întrebarile tale: de ce sunt foarte multi crestini care vin la Biserica numai în prima zi a praznicului, iar în celelalte doua îsi pierd vremea cu tot felul de prostii?
De ce toata lumea asteapta masa de la sfârsitul postului, când putini au postit? ...” Întreba-ri-le mele nu ar raspunde la întrebarea ta si, în loc sa te lamureasca, te-ar încurca mai tare. Asa ca îti voi raspunde la ele mai spre sfârsitul scrisorii, acum vreau sa îti scriu despre lucruri mai frumoase.
De ce colinda copiii de Craciun? De Craciun colinda toti crestinii. Colindele se cânta în Biserica. Dar copiii nu colinda numai în Biserica: ei colinda pe ulitele satului, pe strazi si prin scarile blocurilor care nu au interfoane, sau ale caror usi au fost deschise prin bunavointa unui locatar mai inimos.
De ce colinda copiii de Craciun? Pentru ca duc lumii vestea nasterii lui Hristos. Bine, dar lumea nu stie ca Hristos S-a nascut? Ba da. Dar uita foarte des. De la un an la altul lumea are nevoie de glasuri-le copiilor care sa îi aduca aminte ca Hristos a venit în lume. Lumea are nevoie de colinda ta. Lumea e o floare care se ofileste fara colindele copiilor. De ce? Pentru ca viermele întunericului, diavolul, încearca sa alunge din lume tot ce e frumos, tot ce e curat, tot ce e sfânt. Diavolul vrea sa rupa lumea de Dumnezeu. Si colindele îl ard ca niste ruga-ciuni. El nu vrea ca oamenii sa asculte colindele copiilor, nu vrea ca ei sa mai creada colindele copiilor.
În ultima suta de ani a avut loc deformarea colindatorilor. La sate, de Craciun, toti crestinii asteptau colindatorii cu portile inimilor deschise. Copiii veneau, colindau si erau primiti cu multa dragoste. Nu puteai refuza colindatorii, era ca si cum ai refuza mesajul lor.
Astazi e “inflatie” de colindatori. Cum adica? Adica sunt prea multi colindatori pe metru patrat. De Craciun blocurile, metrourile, tramvaiele, si magazinele sunt asaltate de cete de colindatori ale caror voci scârtâie din pricina solicitarii la maxim: aproape toti asteapta bani, cât mai multi, ca taxa pentru concertele pe care le sustin. Se colinda pentru bani, se face negot cu colinde.
Bine, dar pe vremuri colindatorii cântau “gratuit”? Nu primeau si ei covrigi, nuci, sau tot felul de prajituri si prajiturele? Ba da. Numai ca neo-bo-sitii colindatori de altadata erau patrunsi de bucuria si de emotia Craciunului. Erau ca niste paji care anunta nunta împaratului. Pe când colindatorii de astazi sunt niste vânzatori de colinde. Agaseaza oamenii cu melodiile lor, pe care le cânta cu raceala cu care ar cânta niste manele (de fapt manelele le cânta cu foc, sau jucând în jurul focului de bucurie ca au strâns suma scontata la “concertul obligatoriu de iarna”).
Ironizând spiritul comercial al solistilor care strabat în viteza scarile blocurilor, încercând sa obtina “prazi” cât mai bogate, Stefan Hrusca spunea odata ce primesc azi colindatorii: “nuci, alune, un euro, doi...”. Ar putea sa lase drept “amintire” nu-ma-rul de cont din banca, pentru ca transferul sa fie mai simplu, si sa nu umble cu atâtia bani dupa ei.
Nu este Craciunul sarbatoarea darurilor, nu este si acesta un mod civilizat pentru a aduna bani pentru cadouri?
Nu. Poate ca raspunsul acesta te nemultumes-te. Lumea întreaga se lasa prinsa de vraja sarbatori-lor de iarna, crestini si necrestini se lasa prinsi de febra “cadourilor”. Toti intra în vârtejul halucinant al cumparaturilor.
Cu ocazia Nasterii lui Hrisos, toti îsi fac cadouri. Exceptie fac numai saracii, care nu rareori fac Craciunul fara sa manânce o felie de cozonac proas-pat. Dar îti voi scrie mai încolo despre ei si despre bogatii care îsi fac Craciunul prin restaurante scumpe.
Voi încerca sa te fac sa întelegi ca Sarbatoarea Nasterii Domnului nu are prea multe în comun cu Sarbatoarea Darurilor de iarna. E un lucru foarte complicat, dar am încredere în tine. Stiu ca esti la o vârsta frageda, dar cred ca asa cum încerci sa înte-legi foarte multe despre lumea în care traiesc oamenii mari, asa vei întelege si ceea ce îti scriu acum.
Oamenii mari considera ca cei mici nu sunt în stare sa înteleaga lucrurile serioase, în timp ce pentru a le explica tot felul de lucruri neimportante îsi ocupa cât mai mult timp. Si mai e ceva: oamenii mari le spun copiilor numai ceea ce considera ca e cazul sa le spuna. Daca un parinte îsi convinge copiii de importanta praznuirii Craciunului, de faptul ca atunci crestinii trebuie sa Îl primeasca pe Hristos în dar prin Sfânta Împartasanie, si parintele nu merge sa se spovedeasca si sa se împartaseasca, atunci copilul îsi da seama ca ceva nu este în regula.
Pentru a nu se ajunge la astfel de situatii, pa-rin-tii prefera sa îsi convinga copiii ca de fapt Cra-ciu-nul este o sarbatoare a trupului, o sarbatoare în care mâncarea este din belsug, în care cadourile sunt împartite în stânga si în dreapta, si în care Dumnezeu e invocat numai pentru a da impresia ca totul este asa cum ar trebui sa fie.
S-ar putea sa te pun pe gânduri scriindu-ti aceste lucruri. Daca exista parinti care prezinta deformat copiilor Craciunul, înseamna ca exista parinti pentru care credinta în Dumnezeu este un lucru lipsit de importanta.
Si asa si e. În Vietile Sfintilor gasim nu putine exemple de parinti care au cautat sa îi îndeparteze pe copiii lor de credinta în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Si numarul acestora nu s-a împutinat pâna astazi. Ba chiar a crescut.
Poate ca stii despre patimirea Sfintei Mucenite Filofteea de la Curtea de Arges, care a fost ucisa chiar de catre tatal ei: ea avea obiceiul de a da oamenilor saraci o parte din mâncarea pe care mama ei vitrega i-o trimitea tatalui sau la câmp. Si în zilele noastre mai sunt copii care îi iubesc atât de mult pe saraci încât îsi pun în pericol propria viata pentru a-i ajuta. Dar mai sunt si parinti care, plini de mânie draceasca, îsi pedepsesc copiii pentru fiecare fapta evanghelica pe care o savârsesc.
Poate ca unii parinti vor citi si ei aceste rânduri. Se vor revolta si se vor întreba de ce sadesc în mintile copiilor neîncredere fata de parintii lor.
Raspunsul meu e simplu: mi-as dori ca toti parintii din lume sa fie crestini si sa îsi creasca fiii în dreapta credinta, fiindu-le primele calauze pe calea mântuirii.
Unii parinti încearca sa îsi convinga copiii ca, Craciunul este o simpla sarbatoare a darurilor, invocând faptul ca daca i-au adus pe lume sunt liberi sa îi creasca cum voiesc.
Tot asa încerc si eu sa conving ca aceasta sarbatoare este cu mult mai mult: este o sarbatoare sfânta, de care oamenii ar trebui sa se bucure mai ales duhovniceste.
Chiar daca esti la o frageda, îti dai seama ca în lumea oamenilor mari exista multa rautate (asta o stii mai ales de la televizor, din filmele si din stirile care îti vatama mintea). Gândeste-te ca, daca Hristos nu S-ar fi întrupat din Fecioara Maria, raul din lume ar fi fost mult mai mare. Si ceea ce noi consideram ca e rau ar fi fost considerat bine. Gân-deste-te ca daca nu S-ar fi întrupat Hristos dragostea dintre oameni ar lipsi. Poate ca pâna acum ar fi avut loc si sfârsitul lumii, din cauza cine stie carui razboi sau a cine stie carei bombe lansata “din greseala”.
Hristos a venit în lume pentru ca sa îi învete pe oameni sa se iubeasca; nu cu o dragoste egoista, nu cu o dragoste de clan, prin care ne iubim numai rudele si prietenii. Ci cu o dragoste cu care îi iubim si pe cei buni si pe cei rai. Aceasta dragoste simtind-o cei buni, devin si mai buni, iar cei rai pun frâu rautatii lor.
Hristos S-a nascut pentru a omorî moartea. Hristos S-a nascut pentru a-i învata pe oameni cum sa traiasca pentru a dobândi raiul. Tu poate nu te-ai gândit înca ce meserie vei avea când vei creste mare. Dar Hristos ti-a aratat care trebuie sa fie viitoarea ta meserie: cea de ostas al Împaratului ceresc.
Sa nu crezi ca prin rândurile mele încerc sa te îndepartez de bucuria cadoului pe care ti-l doresti de Craciun. Exista o legatura directa între Craciun si acest cadou.
Toti oamenii îsi doresc cadouri, de la cei mici pâna la cei mari. Ce sunt cadourile? Prilejuri de a înfrunta banalitatea si plictiseala, prilejuri de bucurie. Oamenii au nevoie de cadouri tocmai pentru ca viata are multe momente triste.
Hristos a înteles ca oamenii au nevoie de cadouri, de daruri. El este Cel mai pretios dar pe care îl pot primi crestinii de Craciun.
Poate despre Sfânta Împartasanie ai învatat la scoala ca este Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
“Dar de împartasit ne putem împartasi la orice Liturghie, nu e nimic deosebit în faptul ca ne putem împartasi de Craciun...”
Am auzit aceasta replica mai demult, la o ora de religie. E adevarat ca ne putem împartasi cu Sfintele Taine si în alta zi. Dar pentru a cunoaste bucuria Craciunului trebuie sa Îl primim pe Hristos în inimile noastre. Si cum putem spune ca Îl primim pe Hristos în inimi câta vreme refuzam sa Îl primim asa cum ni Se daruieste, adica prin Sfânta Împarta-sa-nie?
Nu, micul meu prieten, cine nu se împartaseste de Craciun, nu poate simti adevaratul praznic. Se aseamana celor care se satura de o mâncare doar simtindu-i mirosul, si lenevindu-se sa mearga la masa.
Sa nu te gândesti ca ai destula vreme înainte ca sa te împartasesti la fiecare dintre Craciunurile ce vor urma. Vei creste si, pe masura ce anii trec, vor aparea din ce în ce mai multe motive ca tu sa nu te împartasesti. Cel mai important dintre ele este faptul ca, într-o forma sau alta, vei fi ispitit de pacat. Sa îi luam ca exemplu pe liceeni, sau mai bine pe stu-denti: câti studenti se împartasesc la marile sarbatori la biserica la care mergi tu? Foarte putini (daca tu însuti nu mergi la biserica de sarbatori nu ai cum sa îti dai seama de acest lucru). De ce? Pentru ca sunt la vârsta la care simt adierea pacatului.
Diavolul cel pierzator de suflete le întinde undita si ei, daca nu sunt tari în credinta, musca momeala. Tineretea este vârsta la care armatele diavolului distrug mii de su-fle-te: pentru ca, daca le-au biruit înca de acum, le vor tine mult mai usor în sclavie.
Diavolul se teme numai de sufletele curate, de sufletele care stau sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Profita de curatia vârstei tale: nu îl lasa pe vrajmas sa sparga zidul sufletului tau. Primeste-l în viata ta pe Hristos. Spovedeste-te si împartaseste-te.
“O, dar nu îmi place sa ma spovedesc...”
Si acest lucru l-am auzit de la elevii mei. Dar celor carora nu le place sa se spovedeasca, le place sa faca altceva, de obicei lucruri rele. Mintitul pa-rin-ti-lor intra în aceasta lista, si este înca dintre cele mai mici. Tu nu ai cum sa îti dai seama cum creste un suflet care iubeste minciuna: e ca si cum ar fi udat cu otrava. Si, peste ani de zile, otrava îl va îmbolnavi.
Vrei sa îti faci tu singur cel mai frumos dar de Craciun? Spovedeste-te si împartaseste-te. Vei vedea cum sufletul tau se va umple de lumina si de bucurie. Vei vedea cum toate se vor lumina în jurul tau.
Cu cât te vei bucura mai mult de dragostea lui Hristos, cu atât îti vei iubi mai mult parintii, si cu atât mai mult vei simti dragostea lor. Cu cât Îl vei iubi mai mult pe Parintele ceresc, cu atât îi vei iubi mai mult si pe parintii tai trupesti.
Si încercati sa le faceti si voi daruri parintilor vostri. Viata lor e plina de greutati. Voi trebuie sa încercati sa îi mângâiati cât mai mult. Voi trebuie sa le daruiti dragostea voastra. Asa cum copiii au nevoie de parintii lor, atât material cât si spiritual, si parintii au nevoie de copiii lor. Asta o spun nu ca pe o simpla teorie: nu de putine ori, frânt de oboseala fiind, m-am odihnit în dragostea baiatului meu, Codrin. (Fetita, Nectaria, e mica: are abia doua luni. Si, chiar daca la capitolul vorbe stam prost, la capitolul “declaratii de dragoste” stam foarte bine: se lumineaza la fata când îi zâmbesc, si asta ma umple de bucurie).
Îmi iubesc copiii si am mare nevoie de dragostea lor. Asa au si parintii tai nevoie de dragostea ta. Când eram mic, nimeni nu mi-a spus ca parintii mei au nevoie de dragostea mea. Abia când mi-a murit mama, mi-am dat seama cât de mult însemnam noi, eu si sora mea, pentru tatal nostru. Si abia dupa ani de zile mi-am dat seama cât am gresit eu fata de el, si cât de mult l-am suparat.
Asculta sfatul unui “om mare”: parintii tai au nevoie de dragostea ta. Si acum, apropiindu-se Cra-ciu-nul, îi poti ajuta sa iasa putin din febra cumpara-tu-rilor si a curateniei. Odihneste-i prin dragostea ta.
“Dar oare ei îmi vor da darul pe care îl as-tept?...” Sper ca nu îti pui aceasta întrebare atunci când îti scriu despre iubirea de parinti. Iubirea nu se vinde si nu se cumpara. Iubirea care se cumpara, nu este iubire. Iubeste-ti parintii si daca vei primi darurile asteptate, si daca nu le vei primi. Poate ca anul acesta “Mos Craciun” a fost mai sarac, si nu a putut sa cumpere tot ce si-ar fi dorit.
Voi scrie acum câte ceva despre parintii care, din cauza saraciei, nu pot cumpara prea multe buna-tati pentru masa de Craciun. Poate ca aceste rânduri vor fi citite si de catre copii mai saracuti, de copii care jinduiesc la rasfatul de care au parte colegii lor.
De la începutul lumii si pâna la sfârsitul ei, vor exista trei categorii de oameni: bogatii, saracii, si oamenii care nu sunt nici bogati si nici saraci. Chiar daca, din orgoliu, cei din urma se socotesc bogati, sau daca, din zgârcenie, se socotesc saraci, pentru ei sarbatorirea Craciunului nu pune mari probleme.
Dar pentru saraci...
“Saracii sunt niste vietati cu doua picioare, care strabat lumea noastra accidental. Ar trebui sa existe anumite bariere, pentru ca vietile noastre sa nu se intersecteze...”, gândesc bogatii necredinciosi, ghiftuindu-se cu mâncare si cu bautura.
Voi spune despre cei saraci câteva cuvinte: voi da un exemplu de traire a saraciei care va dovedi cât de strâns pot fi legate saracia si sfintenia: o familie cu unsprezece copii traia într-o singura camera. Sotul muncea din greu sa asigure pâinea familiei. Si el avea o singura nemultumire: ca nu putea face milostenie. Ca, desi sotia sa facea treaba în casele altora, si uneori lucra fara sa ia bani (când ajuta alti oameni saraci), el nu putea sa îi ajute pe cei aflati în necazuri. Nici unul dintre autorii cartilor de succes nu are atâta imaginatie încât sa creeze un personaj atât de altruist. Si totusi astfel de eroi ai lui Hristos exista.
Cum s-o fi praznuit Craciunul în casa acestui sarac? Cu mâncaruri si bauturi alese? Nu, evident ca nu. Dar sunt convins ca în casa lui era mai multa bucurie decât în casele tuturor bogatilor la un loc. Saracii pot fi sfinti, saracii Îl pot avea pe Dumnezeu (desigur ca exista multi saraci pacatosi, asa cum exista si unii bogati sfinti).
Daca parintii sunt credinciosi, Craciunul este plin de bucurie. Si Dumnezeu rânduieste sa fie si ceva daruri pentru copii, si ceva bun pe masa.
Si atunci când masa e saraca, si copiii si-ar dori ceva bun, ar trebui sa se roage Domnului sa aiba grija de ei. Si Dumnezeu nu îi va lasa.
Am fost foarte impresionat de o scrisoare a unui copil catre Dumnezeu, scrisoare pe care am citit-o într-o carte de povesti. Nu de mult timp am aflat si care e originea ei: aceasta scrisoare a fost scrisa de un mare sfânt al Bisericii, de Sfântul Necta-rie din Eghina, facatorul de minuni. Într-o noapte L-a visat pe Hristos, care l-a întrebat de ce plânge. Si pentru ca în vis nu I-a putut raspunde, înecându-se în lacrimi, a doua zi i-a raspuns prin urmatoarea scrisoare: “Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapa-dit încaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici, si n-am trimis mai-cii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma închin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, ...”.
A pus scrisoarea într-un plic pe care a scris destinatarul: “Pentru Domnul nostru Iisus Hristos, în ceruri”. Din rânduiala lui Dumnezeu, scrisoarea a fost deschisa de un om bogat, care i-a trimis tâna-rului haine, mâncare si bani.
Mi-a placut sa citesc povestea. Dar mi-a placut si mai mult sa aflu ca scrisoarea a existat, si ca ajutorul primit în urma scrierii ei a fost real. Viata e, nu de putine ori, mai palpitanta decât cartile.
Dumnezeu nu sovaie sa asculte rugaciunile celor care Îi cer ajutorul. Învata de la Sfântul Nectarie sa Îi ceri Domnului tot ceea ce îti trebuie cu adevarat. Sunt multe lucruri pe care ni le dorim, dar pe care nu I le cerem lui Dumnezeu tocmai pentru ca stim ca nu ne-ar fi de folos sa le avem. Ar fi bine sa îti dai seama ca nici unul dintre lucrurile pe care nu le-am primi drept dar de la Dumnezeu, nu ne fac viata mai frumoasa. Si, chiar daca pe moment ne gonesc plictiseala, în timp îsi arata urmarile nedorite. (Sa luam un exemplu: jocurile pe calculator au din ce în cei mai multi “discipoli” astazi. Copiii se joaca si le e bine. Dar creierul lor are de suferit de pe urma acestor jocuri – cu toate ca reclamele sustin contrariul. Si din copiii normali apar copii ofiliti, nervosi si egoisti. Copii al caror randament intelectual e din ce în ce mai scazut. Le-au fost de folos jocurile pe calculator? La întrebarea asta poti raspunde singur. Si totusi, exista copii care Îl roaga pe Dumnezeu sa le trimita asemenea jocuri...). Încearca sa îti dai seama ca tot ceea ce facem are urmari în viitor: bune sau rele.
Ti-am scris aceasta scrisoare pentru a-ti oferi si o alta imagine a Craciunului. Scrisoarea mea se apropie de sfârsit. Se termina brusc, pentru ca nu am scris tot ce aveam sa îti scriu. Poate ca îti voi scrie din nou la anul. Si atunci îti voi scrie mai mult.
Tine minte ca vei creste. Vrei sau nu, vei ajunge un om mare. Si atunci se va vedea daca felul în care ai petrecut Craciunul I-a placut lui Dumnezeu sau nu. Cred ca la slujba Nasterii Domnului vei veni, asa cum vin multi copii. Dar nu e de ajuns. Craciunul tine mai mult de doua ore...
…
