Gândul omului
(Autor ***)
Un om nevoias statea cersind mila la oamenii care treceau încolo si-n coace, în sus si-n jos pe lânga el. Dupa cât timp statuse asa, mâna dreapta - care o tinea întinsa - i se parea mai lunga.
Chiar atunci se întâmpla ca trecuse pe acolo un bogatas, pe care omul nevoias îl implora cerându-i ajutor. Bogatasul, înfuriat peste poate, lua o piatra de jos si o azvarli cu dispret în omul nevoias, dupa care pleca mai departe cu mare îngânfare. Omul nostru, lua de jos piatra - care acum era stropita de lacrimile sale - o puse în traista spunându-si în sine:"O voi pastra… ca atunci când poate voi fi eu mai mare ca tine, sa ti-o pot arunca asemenea!".
Trecura ani. Bogatasul fusese descoperit, averea necinstita i-a fost luata iar el pus în lanturi. Dus fiind prin oras spre temnita, se adunase lume multa, care mai… mai sa-l calce în picioare. Oamenii îl aratau acum cu degetul, spunând: "Uite-l pe bogatasul de pâna mai ieri, astazi este nimic!".
Trecând pe acolo omul nostru - cersetorul de acum câtiva ani -, recunoscu în cel înlantuit omul care-i aruncase piatra cu atâta dispret. Dorind sa-si tina propria promisiune, îsi facu cu greu loc prin multime. Ajuns lânga bogatasul de ieri, îsi lua piatra din traista, ridicând mâna sa-l loveasca. Deodata, însa, mâna îi ramase parca înghetata la gândul: "… ".
…
